Ultimul meci

Urmatorul meci

Urmatorul meci




Noutati :: Oficiale

19 septembrie 2009

Minunea in care sperau simleuanii nu s-a mai produs, ba chiar a fost transformata intr-o deziluzie.

Insotita de peste 100 de sustinatori, FC Silvania a inceput cu sperante meciul de la Cluj-Napoca, dar totul s-a naruit inca din minutul 3, cand Cojocnean a deschis scorul, profitand de o inexactitate a lui Onet. Toate planurile tehnico-tactice ale antrenorului Dacian Nastai s-au dat peste cap, astfel ca Dan Muresan si compania au fost nevoiti sa iasa la joc, in cautarea unui mult dorit rezultat favorabil, care le-ar fi adus si o prima foarte consistenta.

Astfel, s-au creat spatii largi in defensiva "alb-albastrilor", iar "U" Cluj nu a stat pe ganduri si a dat lovitura de gratie, marindu-si avantajul prin Machado, care a reluat cu capul in poarta o centrare perfecta a lui Cojocnean.La capatul primei jumatati de ora, Villand isi pune toate sperantele razbunarii intr-un sut care se duce direct sub transversala, dar goal-keeperul clujenilor este la post. Cu un minut inainte de pauza, acelasi Villand are o noua oportunitate de a marca, dar lovitura sa de cap nu si-a atins tinta. Pauza parea a fi un sfetnic bun pentru salajeni, care au inceput bine si au redus din handicap, la doar trei minute dupa reluare, printr-un alt ex-clujean, Dan Vascan, care l-a invins pe Hutan cu o lovitura de cap, in urma unei centrari bune a lui Brata.

Din pacate pentru noi, cam acesta a fost punctul maxim al replicii date "studentilor". Cu zalauanul Bogdan Ungurusan in postura de capitan de echipa, "alb-engrii" au revenit la carma partidei si au mai "muscat" de doua ori pana la final, prin nou-intratii Paul Tene si Vali Lemnaru, care astfel i-au facut viata mai usoara la Cluj-Napoca lui Cornel Talnar. Nemaiavand ce pierde, tehnicianul simleuan l-a trimis in avanposturi si pe Danila (dupa ce atacul a fost intarit la pauza prin intrarea lui Gavrilescu), dar fara efect. Pe final, tot "U" Cluj a fost mai aproape de gol, dar Gabor s-a remarcat la sutul lui Lemnaru, scapat singur spre poarta!

FC Silvania inregistreaza astfel cel mai usturator esec al sezonului, in timp ce "sepcile rosii" urca in fotoliul de lider si incep deja sa viseze la mult asteptata revenire in primul esalon al fotbalului romanesc.

Sursa: sportulsalajean.ro; Articol scris de: Calin Onicas